După o săptămână de la evenimentul de întâlniri rapide, eram plină de entuziasm când i-am povestit mamei despre întâlnirea mea cu Robin. Când i-am arătat poza lui, însă, fața ei s-a schimbat imediat.
O mare de surpriză și teamă a pătruns în ochii ei, iar apoi a strigat cu voce tare: „Acesta este! Sună la poliție!”
Eram complet confuză. De ce a reacționat așa? Mama mi-a spus că Robin este bărbatul care și-a înșelat vechea iubită, pe Janet, și i-a răpit tot ce putea să ia de la ea.
Pe măsură ce ascultam, privirile calde și atrăgătoare pe care le primisem de la Robin păreau acum suspecte.
Inima îmi bătea rapid și un val de neliniște mă cuprindea, iar gândurile se amestecau haotic în mintea mea. Mama insista să sunăm la poliție, dar eu am cerut să îi acordăm lui Robin o șansă.
În acea seară aveam întâlnire cu el și simțeam că aceasta ar putea fi singura mea șansă să aflu adevărul. Am căzut de acord să ne întâlnim la o cafenea, iar poliția urma să fie cu ochii pe noi.
În seara aceea, stăteam nervoasă alături de Robin într-o cafenea liniștită. El purta o cămașă albastră care îi evidenția culoarea ochilor, dar atmosfera între noi se schimbase complet.
Când vorbea, cuvintele și amabilitatea lui nu mai păreau deloc sincere. Mereu am fost atrasă de inteligența lui, dar acum fiecare propoziție pe care o rostea părea să aibă o nuanță de dubiu.
Deodată, ușa cafenelei s-a deschis și au intrat polițiștii. Privirea lui Robin s-a transformat imediat. „Care e problema, domnilor?” a întrebat, în timp ce fața îi devenea din ce în ce mai palidă.
Unul dintre polițiști s-a apropiat și i-a spus că trebuie să vorbească cu el.
Când l-au întrebat dacă o cunoaște pe Janet, Robin a negat cu vehemență. I-a spus că nu a întâlnit-o niciodată, și mi-a arătat pe telefonul lui o fotografie cu fratele său geamăn, Adrian.
Fratele său geamăn, care avea părul tot negru și trăsături asemănătoare, părea bărbatul căutat de poliție.
Panica și neliniștea lui Robin deveneau tot mai evidente pe măsură ce povestea că Adrian dispăruse recent și trecea prin mari probleme.
Simțeam cum panică și vinovăția mă cuprindeau, iar o stare de nesiguranță mă cuprindea din cap până în picioare. „Îmi pare rău, Robin, nu am vrut să greșesc.
Am crezut că ești…” am început să spun, dar el m-a liniștit spunând că înțelege situația.
Mama a pătruns brusc în cafenea, și a privit în jur cu îngrijorare. Când l-a văzut pe Robin acolo, fața i s-a făcut și mai palidă. „De ce nu l-au arestat?” a întrebat ea.
Am încercat să o liniștesc, explicându-i că a fost o neînțelegere.
Robin, deși vizibil tensionat, a întins mâna spre mama mea și s-a prezentat.
În timp ce mama privea fotografia cu fratele lui geamăn, devenea tot mai clar că întreaga situație era mult mai complicată decât părea inițial. Similaritățile dintre cei doi gemeni erau uimitoare.
Tensiunea plutea în aer, iar deși amândoi aveam îndoieli și nesiguranță în inimile noastre, Robin ne-a zâmbit încurajator. „Vreau să ajut să aflăm ce s-a întâmplat” a spus el.
Pe măsură ce părăseam cafeneaua, am simțit că, în ciuda haosului, poate că între noi începea ceva cu adevărat special.
Totuși, gândul la Adrian, care era încă în libertate, mă preocupa, și știam că această relație nu va fi lipsită de obstacole.
