Iată o variantă detaliată a poveștii în limba română:
În timpul unei călătorii aeriene ce traversa mai multe țări, un sunet ciudat venit din toaletă o sperie pe Leslie, însoțitoarea de zbor. Nu avea idee că acel copil aflat acolo îi va schimba viața pentru totdeauna.
Leslie își masa tâmpla cu o mână, în timp ce se îndrepta spre avion. Durerea pulsantă de cap o făcea să-și amintească de noaptea precedentă, pe care o petrecuse în unul dintre cele mai populare cluburi din Atlanta.
– Amy! – strigă ea când o zări pe colega sa. – Te rog, spune-mi că ai un analgezic!
Amy o privi și își roti ochii. – Desigur că am, dar ar trebui să știi că nu e foarte înțelept să te distrezi înainte de un zbor internațional.
– Ce să fac altceva? Să vizitez muzee? – oftă Leslie. – Măcar distracția îmi distrage atenția de la probleme. Amy o dădu ușor cu cotul pe Leslie, iar împreună se îmbarcară.
– Într-o zi totul se va rezolva în viața ta, Leslie – spuse Amy. – Trebuie doar să crezi în asta.
Leslie și Amy începură imediat pregătirea pentru primirea pasagerilor, urmată de prezentarea măsurilor de securitate. La final, Leslie se retrase în zona de bucătărie pentru a lua un analgezic.
– Crezi că Amy s-ar supăra dacă aș dormi puțin în camera de odihnă a echipajului? – murmura Leslie, pe când se îndrepta spre Amy pentru a-i cere permisiunea. Însă un sunet ciudat o opri.
Leslie îngheță pe loc și își înălță urechile. După câteva secunde, își dădu seama că doar își imaginase totul.
Poate că Amy avea dreptate și consumase prea mult alcool. Se gândea deja că la Los Angeles va vizita mai multe cluburi, dar poate că ar trebui să se abțină și să ocolească unele dintre ele.
Când ajunse la ușa toaletei, auzi din nou sunetul ciudat. Nu putea fi o pisică la bord, așa că era clar că un copil plângea.
Leslie bătu la ușă. Când nu primise niciun răspuns, o deschise și privi înăuntru. La câteva secunde după aceea, țipă. În clipa următoare, își dădu seama că pachetul tremurător care o speriase era un băiețel. Copilul o privea cu ochii plini de lacrimi.
– Nu mai face asta! – strigă Leslie la băiatul care o speriase. – Ce cauți aici? Băiatul se ghemui în genunchi și începu din nou să plângă. După ce și-a revenit din șoc, Leslie simți o adâncă milă față de băiat. Se așeză pe vine lângă el.
– Îmi pare rău că am țipat – spuse Leslie. – M-ai speriat groaznic. Eu sunt Leslie, tu cum te numești? – Mă numesc Ben – plânse băiatul.
Leslie îl ridică pe Ben și îl așeză pe un scaun din zona echipajului, în timp ce răsfoia lista de pasageri în căutarea numelui său. Părea că Ben călătorea pentru prima dată și nu părea să se simtă confortabil.
Leslie își frunzară sprâncenele. Verifică din nou lista, dar numele „Ben” nu apărea nicăieri!
De mult timp nu mai fusese nevoită să alină un copil, iar acest gând o umplu de dor de casă. Dar nu era momentul pentru astfel de gânduri. Se așeză lângă Ben și îi puse o mână pe umăr.
– Ben, dragule, te-ai rătăcit? Spune-mi unde pot găsi familia ta și te voi ajuta.
Ben începu să plângă din nou. Leslie observă că băiatul ținea în brațe un pachet de hârtie. Acesta o neliniști, deoarece auzise multe povești înfricoșătoare despre ce pot ascunde oamenii în avioane.
– Ce ai în pachetul ăla, Ben? – întrebă Leslie. – Medicamentele bunicii – răspunse Ben cu voce tremurândă. – Dacă nu le primește, va muri și va fi toată vina mea!
În orele următoare, Leslie reuși să afle întreaga poveste a lui Ben. Băiatul era cel mai tânăr membru al unei familii mari. În timp ce frații săi mai mari se ocupau cu sportul și năzbâtiile, Ben visa să devină om de știință.
Amy și Brandon refuzaseră să se ocupe de Ben, iar Leslie se gândi să angajeze un bonă pe loc. Totuși, își dădu seama că nu își permitea acest lux. Toți banii pe care îi economisise trebuiau trimiși acasă.
În timp ce mâncau pizza pe care Leslie o comandase pentru cină, telefonul ei sună. Când răspunse, simți cum stomacul i se strânge de teamă în fața celor ce urma să audă.
– Fiul meu este bolnav? – întrebă Leslie. – Ce s-a întâmplat, mamă? Joe era bine când am vorbit ultima dată. L-ai dus la doctor? – Da – răspunse mama lui Leslie.
– Doctorul ne-a trimis la un specialist. Avem o programare mai târziu săptămâna asta. Vorbesc despre o boală genetică și cred că te vor testa și pe tine, având în vedere că ești mama lui.
– Voi face orice ca să-l ajut pe fiul meu să se facă bine – spuse Leslie.
După ce închise telefonul, se ghemui într-un colț și începu să plângă. Își dorea cu toată inima să-și strângă fiul în brațe, să-i simtă mirosul părului său moale și creț și să-l liniștească, spunându-i că totul va fi bine.
Din păcate, Joe era la o distanță imposibil de atins. Programul de zbor îi ținea departe de casă de mai bine de o lună.
Oricât de mult încerca să uite dorul de fiul său prin distracție și abandon în momentele de plăcere, nimic nu putea alina durerea din inima ei.
– Doamnă Leslie? – Ben o atingea ușor pe braț. – Cred că ar trebui să-i dați acest pachet lui Joe. Leslie simți lacrimile apropiindu-se din nou când privi pachetul cu medicamente pe care Ben i-l întindea.
– Dacă nu pot să o salvez pe bunica mea, măcar pot să vă ajut pe dumneavoastră – spuse Ben. – Luați-l, pentru ca Joe să fie din nou sănătos. – Am o idee mai bună – răspunse Leslie, începând să tasteze pe telefonul său.
– O să-l trimit pe Ben la bunica ta în Seattle, iar apoi mă voi întoarce acasă în Missoula la fiul meu.
Leslie cumpără un bilet de avion pentru Ben din proprii bani și cere o vacanță pentru a-l însoți pe băiat în Seattle înainte de a merge acasă.
– Mi-e frică – spuse Ben pe măsură ce urcau în avion. – Ce se întâmplă dacă bunica moare din cauza mea? Mama nu mă va mai iubi niciodată. Leslie îi mângâie părul.
– Mama ta te iubește întotdeauna, Ben, și te va iubi mereu. Asta e treaba părinților. Sunt sigură că s-a îngrijorat mult pentru tine și va fi foarte fericită când te va vedea întreg și sănătos.
Ben nu părea prea convins de cuvintele Leslie, nici chiar când ajunseră la Seattle și familia lui îl întâmpină cu îmbrățișări.
Leslie o văzu pe mama lui Ben cum îl săruta cu drag și îi promitea că nu îl va mai neglija niciodată.
Întâlnirea Leslie cu familia ei nu fu la fel de veselă. Fusese șocată să-l vadă pe Joe atât de palid și slab, față de cum era când îl văzuse ultima dată. Micuțul părea extrem de fragil în brațele ei.
În acea seară, Leslie stătea trează până târziu, discutând cu mama ei și revizuind testele făcute de medici. Teama, vina și îngrijorarea o copleșeau.
Când în cele din urmă s-a culcat, Leslie se strecură în camera lui Joe și se ghemuia lângă el. Își înfunda fața în părul său moale și parfumat și jură să facă orice pentru ca fiul ei să fie din nou sănătos și fericit.
Pe măsură ce treceau zilele, starea lui Joe nu se îmbunătățește. Specialiștii nu reușeau să descopere ce îl afecta, în timp ce el slăbea pe zi ce trece. Leslie ceru o vacanță mai lungă, însă compania aeriană nu o sprijinea deloc.
Refuzau să-i plătească timpul petrecut alături de fiul său.
O săptămână trecu din nou, cu Leslie îngrijind de Joe și plătind costurile pentru examenele medicale. Banii începeau să se epuizeze.
Mama lui Leslie era pensionară și se baza pe salariul ei pentru a asigura nevoile lui Joe. Acum, împreună încercau să găsească o soluție.
– Poate că ar trebui să căutăm un loc de muncă aici – spuse Leslie. – Poate ceva mai bine plătit. – Ar fi o idee bună – răspunse mama ei. – Dacă este nevoie, pot să vând casa.
În acel moment, cineva bătu la ușă. Leslie deschise și văzu o față cunoscută.
– Ben? – se minună, apoi îl recunoscu pe băiat și familia sa de la aeroport. – Ce se întâmplă aici? – Am adus ceva pentru dumneavoastră și pentru Joe – spuse Ben, întinzându-i un plic.
Leslie deschise plicul și văzu un cec. Când citi suma, răsuflă greu.
– Ce e asta? Nu pot să accept! – bâigui ea. – E mai mult de o sută de mii de dolari! – Vrem ca voi să primiți acești bani – spuse mama lui Ben.
– Am început o campanie de colectare pentru tratamentul mamei mele, dar ea… – femeia își puse mâna la gură. – A murit acum câteva zile. Tatăl lui Ben păși înainte și îmbrățișă femeia care plângea.
– Am decis să dăm acești bani pentru tratamentele lui Joe – continuă tatăl. – Am anunțat asta și în campania de strângere de fonduri, ca toată lumea să știe.
Leslie își strânse cecul la piept și lacrimile îi brăzdau obrajii. – Vă mulțumesc din suflet tuturor – plângea ea. – Acesta este cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată. Doar sper că va fi suficient.
Ben făcu câțiva pași înainte și o îmbrățișă pe Leslie la picioare. – Va fi suficient, sunt sigur de asta! Și când Joe va fi complet sănătos, mă voi întoarce să ne jucăm împreună! – spuse Ben, plin de entuziasm.
Leslie zâmbi și îi mângâie părul lui Ben. „Vei fi mereu binevenit aici, Ben.”
Cecul era exact suma de care Leslie avea nevoie. După multe vizite la doctori și tratamente, Joe își reveni complet în mai puțin de o lună.
Privind micuțul care se juca cu câinele vecinului în fața casei, Leslie îi era greu să își imagineze cum a fost vreodată slab și lipsit de râs.
„Și toate acestea se datorează lui Ben,” își spuse ea.
Un zgomot familiar de avion din cer îi atrase atenția. Curând, se va întoarce la serviciu. În acest timp, tocmai venise cu un plan perfect pentru a răsplăti generozitatea familiei lui Ben.
Scoase telefonul și începu să sune. A doua zi, a sunat-o pe mama lui Ben pentru a-i spune că compania aeriană le oferise bilete de avion cu reducere pe viață pentru toată familia.
Ce putem învăța din această poveste?
– Fiecare copil are nevoie de atenție. Ben încerca disperat să câștige puțină iubire și atenție din partea mamei sale, iar acest lucru l-a determinat să se comporte iresponsabil.
Dacă mama lui ar fi înțeles la timp că fiul ei se simțea neglijat, l-ar fi asigurat că este iubit.
– Durerea emoțională nu poate fi evitată pe termen lung. Leslie, care încerca să uite lipsa familiei prin distracție și comportamente autodistructive, ar fi putut găsi un mod mai sănătos de a face față durerii.
Distribuie această poveste prietenilor tăi. Poate că le va înfrumuseța ziua și le va oferi inspirație!
